• ro
  • pt-pt
  • pl
  • it
  • hr
  • es
  • en
  • el

Parteneriat DORGIS

CU SPRIJINUL PROGRAMULUI SPORTIV ERASMUS+

Consorțiul nostru include toate nivelurile de educație, echipe sportive și asociații sportive, precum:

  • Universitatea Catolică din Valencia (Spania), Facultatea de Științe ale Activității Fizice și Sportului (FCCAFD), care are 4 grupe de cercetare diferite, pe diverse teme (sănătate și performanță sportivă, educație fizică, dezvoltare durabilă în aer liber) cu peste 40 de cercetători implicați;
  • CUS Padova – Asociația Sportivă a Universității din Padova, Italia, o instituție foarte experimentată în promovarea activităților sportive ca mijloc cultural și educațional esențial pentru studenți, formatori și personalul universitar, pentru a-și dezvolta competențe transversale și integrate și a sprijini practica și a promova educația fizică ca parte a sportului amator. În derularea activităților sale, Asociația beneficiază de sponsorizarea mai multor Departamente Universitare și lucrează în cadrul următoarelor rețele: CUSI (Centrul Sportiv Universitar Italian); FISU (Federația Internațională de Sport Universitar) și EUSA (Asociația Europeană de Sport Universitar).
  • Meandros Ltd., o organizație din Atena (Grecia), care are o lungă tradiție în dezvoltarea materialelor educaționale pentru elevi și studenți de toate vârstele, cât și în publicarea de cărți științifice și materiale digitale, proiectarea de platforme electronice și organizarea de evenimente sportive.
  • Associação de Futebol de Bragança (Asociația de Fotbal Bragança) din Portugalia, o asociație sportivă implicată activ în trei sporturi, care are experiență în furnizarea de activități sportive și un membru, din personal, cu experiență în controalele antidoping ale UEFA.
  • Asociația Copiilor și Tinerilor – “KAROL”. Asociația este Membru Extraordinar al Asociației pentru Promovarea Sportului și Activității Fizice în Pomerania de Vest. “KAROL” este o organizație poloneză, non-guvernamentală și non-profit, care organizează activități sportive și recreative pentru copiii și adolescenții din instituțiile de învățământ preuniversitar, precum și tabere de vacanță pentru grupurile defavorizate.
  • .Zajednica Sportskih Udruga Grada Rijeke „Riječki Sportski Savez din Croația, organizație care colaborează cu toate cluburile sportive din orașul Rijeka și care este promotorul Programului public sportiv din Rijeka, aprobat și co-finanțat (prin intermediul Direcției administrative pentru sport și cultură tehnică) de consiliul local și primăria orașului.     

COORDONATOR: Școala Gimnazială Rediu, coordonatorul din Romania, este o instituție cu învățământ obligatoriu de mulți ani, care cuprinde patru structuri. Aceasta lucrează cu grupurile țintă și are experiență în furnizarea de material educațional pentru toate nivelurile de educație, cât și experiență în identificarea trăsăturile de personalitate ale adolescenților sportivi.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ REDIU
SOS. VALEA REDIULUI NR. 342, REDIU
707405, ROMANIA
Tel-fax: 0232/253955
E-mail:rediu_school@yahoo.com

 

DESIGN-UL ȘI REALIZAREA APLICAȚIEI MOBILE: TOOL LTD. – GRECIA

Privacy Preferences

When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in the form of cookies. Here you can change your Privacy preferences. It is worth noting that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we are able to offer.

Click to enable/disable Google Analytics tracking code.
Click to enable/disable Google Fonts.
Click to enable/disable Google Maps.
Click to enable/disable video embeds.
Our website uses cookies, mainly from 3rd party services. Define your Privacy Preferences and/or agree to our use of cookies.